Caută o compunere în lista de compuneri.
Loading

O încercare de poem plecând de la: Sunt un fluture venit din amintire

Tema aceasta are ca cerinţă scrierea unui poem plecând de la Sunt un fluture venit din amintire


Versurile de mai jos trebuie luate cu titlu de încercare. Este un simplu exemplu care are o singură menire: să demonstreze că se poate scrie un poem în câteva minuţele. Nu este un poem reuşit, dar este un poem. Şi apoi nu vrem să devenim poeţi ci să rezolvăm o temă, nu?

Sunt un fluture venit din amintire
Ce vrea să guste înălţimea,
Să vadă a lumii fericire,
Să schimbe în lumină vremea.
Cu uşile sufletului larg deschise
Să zbor spre stelele apuse,
Să pot să arăt mulţimii răsărite
Cărarea spre cuvintele nespuse.
Iar bunătatea lumii noastre
Să-mi fie muză şi zeiţă,
Să-mi lase viaţa însăşi zestre,
Să-mi fie a vieţii iconiţă.
Nivelul compunerii: clasa a VII-a, a VIII-a.

Enunţuri cu sens de bază şi secundar pentru cuvintele: picior, cap, sprânceană

Tema de astăzi este construirea unor enunţuri cu sens de bază şi secundar pentru cuvintele: picior, cap, sprânceană.

Picior

  1. La ora de sport, am căzut şi m-am lovit la piciorul drept. (sens propriu de bază)
  2. Piciorul podului a fost rupt în timpul inundaţiei de luna trecută. (sens propriu secundar)
  3. Deoarece nu am învăţat, am dat cu piciorul la ocazia de a lua o notă mare. (sens figurat)

Cap

  1. Iarna e bine să purtăm şapcă pentru a ne proteja capul de frig. (sens propriu de bază)
  2. În general în capul mesei stă capul familiei. (sens propriu secundar)
  3. După aflarea rezultatului la test nu am avut curajul să scot capul în lume câteva zile. (sens figurat)

Sprânceană

  1. Sprâncenele au rolul de a proteja ochiul de picăturile de apă. (sens propriu de bază)
  2. Pe sprânceana dealului din apropiere sunt mulţi pomi fructiferi. (sens propriu secundar)
  3. Eu mi-am ales toţi prietenii pe sprânceană. (sens figurat)

Nivelul compunerii: clasa a VII-a.

Enunţuri cu sensuri diferite pentru cuvintele: cheie, produs, linie, notă, cilindru

Tema de astăzi este construirea unor enunţuri cu sensuri diferite pentru cuvintele: cheie, produs, linie, notă, cilindru .

Cheie
  1. Ieri, în drum spre casă, mi-am pierdut cheia de la uşa apartamentului meu.
  2. Cheia cu care mi-am reparat bicicleta a fost împrumutată de la Andrei.
  3. Am aflat cheia de rezolvare a problemei după ce am recitit notiţele din clasă.
  4. De la începutul portativului lipsea semnul cheia sol.
  5. Vacanţa de vară mi-am petrecut-o împreună cu părinţii la Cheile Turzii.
  6. Mama a ţinut sub cheie cadoul pentru ziua mea astfel că nu am aflat decât în ultimul moment ce mi-a cumpărat.

Produs
  1. Produsele cumpărate din supermarket nu au avut loc în portbagajul maşinii.
  2. Produsul dintre cifrele 3 şi 4 este 12.
  3. Accidentul meu cu bicicleta a fost produsul neatenţiei mele.
  4. La ora de abilităţi practice din clasa a II-a, împreună cu colegii mei, am produs o jucărie frumoasă.
  5. Revoluţia română din 1989 a fost produsă de tineri.
  6. Compunerea produsă de mine a fost cea mai bună din clasă.

Linie
  1. După mai multe încercări am reuşit să merg în linie dreaptă cu bicicleta.
  2. Conexiunea mea la internet foloseşte o linie telefonică.
  3. Vaporaşul meu s-a scufundat pentru că linia de plutire se afla sub apă.
  4. În linii mari am înţeles toată cartea în limba engleză pe care am citit-o.
  5. Trenul a deraiat de pe linia ferată.
  6. Astăzi am aranjat băncile şi scaunele în linie.

Notă
  1. Am luat cea mai mare notă la testul de ieri.
  2. Acolo unde nu am înţeles ce am citit am pus cu creionul mai multe note.
  3. Do este prima notă muzicală din gamă.
  4. Ieri am forţat nota cu părinţii mei şi am fost pedepsit.
  5. Cartea pe care am citit-o avea mai multe note de subsol.
  6. Părinţii mei au luat notă de informaţiile din scrisoarea trimisă de profesoara de matematică.

Cilindru
  1. Un ciclindru are la bază un cerc.
  2. Masina tatălui meu are 4 cilindri.
  3. În vechime pălăria se numea joben sau cilindru.
  4. Plantele au în rădăcină şi în tulpină o parte numită cilindru central.

Nivelul compunerii: clasa a VII-a.

Un dialog cu un coleg nou de clasă

Tema de astăzi este continuarea unui text cu un dialog.

În prima săptămână de şcoală, a apărut în clasă un băiat înalt, care a privit îndelung sala şi care parcă dorea să îşi aleagă un loc. A ezitat un moment, apoi a mers hotărât spre ultima bancă de la fereastră, în care şi-a pus ghizdanul. Am înţeles că era un coleg nou. (text dat)

   - Salut! Tu trebuie să fii noul nostru coleg, Ştefan, nu-i aşa?
   - Bună. Da, numele meu este Ştefan Popescu. Dar pe tine cum te cheamă?
   - Eu sunt Mihai Rădescu. Iar dacă doreşti să stai în banca aceasta voi fi colegul tău de bancă.
   - Îmi pare bine să te cunosc, Mihai. Mă bucur să aflu că vom fi colegi de bancă.
   - Ştefan, după accent parcă nu ai fi din Bucureşti. De unde eşti?
   - Aşa este, nu sunt din Bucureşti. Sunt din Braşov, sunt de o săptămână în Bucureşti.
   - Dar de ce ai plecat din Braşov, nu ţi-a plăcut acolo?
   - Ba da, foarte mult, dar tatăl meu s-a mutat la sediul central din Bucureşti al Băncii Comerciale Române. Aşa că toată familia ne-am mutat în capitală.
   - Să înţeleg că nu ai prieteni în Bucureşti?
   - Nu am avut timp să cunosc alţi copii. Am fost ocupat cu mutarea şi cu amenajarea camerei mele.
   - Atunci dacă doreşti voi fi eu prietenul tău. Îţi place să te joci pe computer?
   - Ar fi minunat să fim prieteni. Da, îmi place!
   - Te invit atunci astăzi la mine. Am un joc nou de strategie şi am nevoie de un partener de joc. Doreşti să vii să ne jucăm după ore?
   - Mi-ar face plăcere să vin. Jocurile de strategie sunt preferatele mele.
   - Vorbim mai multe în pauza viitoare. Acum a intrat doamna profesoară în clasă.
   - Bine, aşa vom face.

Nivelul compunerii: clasa a VII-a.

Creaţia, o căutare care implică efort şi incertitudini

Tema de astăzi este o compunere despre creaţie - o căutare care implică efort şi incertitudini

La marginea oraşului meu se află o pădure. Vara trecută, împreună cu 3 prieteni ne-am propus să ne construim o colibă doar a noastră, în care se ne petrecem timpul liber şi să ne adăpostim de ploile dese de vară. Fiecare din noi am adus câte o unealtă de acasă, câţiva metri de sfoară, nişte pături şi nişte bucăţi de nailon. La început eforturile noastre au fost în zadar. Am încercat diverse metode de a construi coliba, dar ea nu stătea în picioare.

După mai multe ore de încercări nereuşite eram aproape convinşi că nu vom izbuti niciodată să construim o colibă trainică. La un moment dat unul dintre prietenii mei şi-a amintit că are acasă un cort şi că am putea să ne inspirăm de la modul în care e construit. A doua zi am mers cu toţii la el acasă, iar tatăl lui ne-a arătat cortul familiei şi ne-a dat câteva indicaţii utile. Ne-am întors în pădure şi am pus în aplicare cele învăţate. În mai puţin de 2 ore am reuşit să ridicăm un mic adăpost de ploaie. Nu era tocmai ce doream, dar acum aveam o colibă doar a noastră. Nici nu am terminat bine lucrul la coliba noastră, că ploaia a şi început să cadă. Ne-am adăpostit în căsuţa realizată de noi şi ne-am dat seama de trăinicia creaţiei noastre.

Nivelul compunerii: clasa a VII-a.

Creaţia este un joc din care nu lipseşte aventura

Tema de astăzi este o compunere despre creaţia ca joc şi aventură


În clasa a V-a, pentru ora de Desen artistic şi educaţie plastică, am avut de realizat câteva lucrări cu temă liberă. Doamna ne-a spus că cele mai bune lucrări vor participa la un concurs judeţean cu premii. Am fost hotărât să particip la acest concurs, deoarece credeam că sunt talentat la desen. Dar nu aveam nicio idee despre ce aş putea desena. Am mers acasă şi am vorbit cu părinţii, cerându-le sfatul despre ce aş putea să desenez. Mama mi-a spus că lucrările trebuie să mă reprezinte pe mine şi că ele trebuie să fie legate de viaţa mea. Atunci mi-a venit în minte o idee: ce ar fi să imaginez câteva scene din jocul meu preferat, Word Warcraft. După câteva încercări mai puţin reuşite, am desenat 3 planşe în care eroii mitologici din jocul pe computer înfruntă o serie de adversari fioroşi. Cu ajutorul doamnei profesoare am definitivat lucrările şi le-am trimis la concursul de desen. Lucrările mele au fost selectate pentru concursul final. Juriul, care a apreciat cele 10 desene din faza finală, a ales unul din desenele mele să câştige premiul întâi. La festivitatea de premiere am fost împreună cu părinţii şi fratele meu. Toată lumea m-a felicitat. Am fost foarte bucuros de reuşita mea. Tot la acea festivitate am cunoscut şi alţi copii de-o vârsă cu mine cu care am legat pretenii. Şi astăzi ne vedem din când în când, iar uneori jucăm pe internet împreună jocul nostru preferat, Word Warcraft.

Nivelul compunerii: clasa a VII-a.

Despre toleranţa între prieteni

Tema de astăzi este o compunere despre toleranţa între prieteni.

Informaţie: Prin toleranţă se înţelege atitudinea de iertare faţă de cineva, indulgenţă sau îngăduinţă.

Astăzi la şcoală, colega mea Maria a spart ghiveciul cu flori din clasă. Era în pauză, ne jucam şi alergam prin clasă. La un moment dat, Maria a atins ghiveciul de pe pervaz. Floarea a căzut, iar pământul s-a împrăştiat pe podea. Chiar în acel moment doamna învăţătoare a intrat pe uşa clasei. Cum eu eram cel mai apropiat de ghiveciul spart, doamna a înţeles că eu am fost cel care a făcut isprava. M-a certat şi mi-a spus că trebuie să vorbesc cu părinţii mei, să le spun despre fapta mea din pauza mare.

În tot acest timp, Maria nu a spus nimic. S-a retras speriată în banca ei, iar eu am rămas singur să înfrunt cele întâmplate. În pauza următoare i-am spus Mariei că ar fi bine să recunoască că ea a fost cea care a spart ghiveciul. Mi-a răspuns că dacă va face acest lucru părinţii ei o vor certa. A început să plângă. Văzând că Maria nu doreşte să-şi recunoască fapta, m-am supărat pe ea şi nu am mai vorbit cu ea toată ziua.

Ajuns acasă, i-am povestit mamei despre ghiveciul spart. Nu am omis să-i spun că nu eu am fost cel care l-a spart. Mama m-a întrebat de ce nu i-am spus doamnei adevărul. Răspunsul meu a fost că Maria este cea mai bună prietenă a mea şi că m-am gândit că aş putea să-i fac rău dacă aş spune că ea a fost vinovată. În continuare i-am spus mamei că nu am vorbit toată ziua cu Maria şi că sunt supărat pe ea. Mama mi-a vorbit apoi despre toleranţa care trebuie să fie între cei mai buni prieteni. M-a făcut să înţeleg că trebuie să o iert pe Maria că nu şi-a recunoscut fapta.

A doua zi la şcoală, la prima oră, Maria a ieşit în faţa clasei şi a recunoscut că ea a spart ieri ghiveciul. A povestit cum s-a gândit toată ziua la mine şi la cum am fost certat pe nedrept. Şi-a cerut scuze în faţa tuturor. Doamna a laudat-o pentru curajul pe care l-a avut, iar mie mi-a spus că-i pare rău că am fost certat pe nedrept. Fără să stau pe gânduri i-am spus Mariei că nu mai sunt supărat pe ea şi că am iertat-o. Doar ea este cea mai bună prietenă, iar cu o prietenă nu poţi să nu fii tolerant!

Nivelul compunerii: clasa a V -a; a VI-a; a VII-a

Despre relaţiile în familie şi despre relaţiile dintre rude

Tema de astăzi este o compunere despre relaţiile dintre copii şi familie (copii - părinţi, copii - fraţi), copii şi rude (copii - unchi şi mătuşi, copii - bunici etc).

Informaţie: Familia este un grup de persoane format din mamă, tată şi copiii acestora. Familia are mai multe rude sau neamuri: unchi, bunici, veri.

Relaţia dintre copii şi părinţi este cea mai importantă din lumea. Părinţii sunt cei care ne-au dat viaţă, ne-au crescut şi ne-au ocrotit de-a lungul vieţii noastre. Aşa cum orice părinte îşi iubeşte copiii şi copiii trebuie să-şi iubească părinţii. Între orice copil şi părinţii lui ar trebui să existe mai multe feluri de relaţii: de afecţiune, respect, ocrotire, încredere, ajutor. Copii trebuie să asculte sfaturile şi îndemnurile părinţilor, pentru că părinţii sunt adulţii care au grijă de noi şi pentru că în ei putem avea încredere deplină. Deoarece părinţii sunt alături de noi în toate etapele vieţii şi ne vor binele, noi trebuie să-i ascultăm şi să-i respectăm. Copii sunt datori să aibă cu părinţii lor o relaţie de sinceritate, fără certuri şi minciuni. Între părinţi şi copii nu ar trebui să existe o relaţie bazată pe o autoritate excesivă.

Relaţiile dintre fraţi trebuie să fie cât mai puternice. Fraţii fac parte din familie, ei ar trebui să fie şi cei mai apropiaţi prieteni ai noştri, pe care trebuie să-i iubim şi să-i ajutăm. Dacă fraţii sunt mai mari decât noi, trebuie să ascultăm sfaturile lor. Iar dacă noi suntem mai mari decât fraţii noştri, trebuie să-i ajutăm şi să-i apărăm de toate pericolele. De multe ori între fraţi apar şi relaţii de competiţie sau chiar de conflict, dar acestea sunt în general trecătoare. Este bine să trecem peste orice supărare pe care am avea-o cu un frate şi trebuie să ne înţelegem şi să ne comportăm ca o familie unită.

Între copii şi rudele lor trebuie să existe relaţii de respect, încredere, susţinere şi ajutor. Rudele precum bunicii, unchii, mătuşele, verii trebuie respectaţi. Ei sunt persoanele apropiate nouă, care sunt alături de noi în diferite momente importante din viaţa noastre, de exemplu: zile de naştere, excursii, sărbători. Un tip special de relaţie care trebuie să existe între copii şi bunici este acela de ajutorare. Bunicii sunt persoane în vârstă pe care trebuie să-i ajutăm la treburile casei, dacă au nevoie să le ducem medicamente, să-i ajutăm la cumpărături.

Nivelul compunerii: clasa a XXX-a.

O compunere despre prietenie, sinceritate, înţelegere, încredere, reguli, respect

Tema de astăzi este o compunere în care trebuie folosite următoarele cuvinte:prietenie, sinceritate, înţelegere, încredere, reguli, respect.

Între mine şi colegii mei de clasă există o prietenie strânsă. În fiecare zi ne bucurăm să ne întâlnim la şcoală, să învăţăm, să ne petrecem pauzele împreună. Chiar dacă uneori noi ne mai certăm, reuşim să trecem peste cele întâmplate deoarece între noi există o relaţie de colegialitate sinceră. Colegii mei de clasă, fetiţele şi băieţii, au încredere reciprocă în ei. Atunci când un coleg îşi uită un creion sau un pix acasă ceilalţi sar în ajutorul lui, fără să stea pe gânduri. Atunci când un coleg de bancă rămâne în urmă sau nu înţelege, noi ceilalţi facem tot ce putem să îl ajutăm.

După ore suntem cei mai buni prieteni. Obişnuim să ne petrecm timpul liber împreună, să mergem la film, să ne jucăm pe computer sau chiar să mergem la McDonalds. Tot împreună noi practicăm şi sport.

Toate aceste activităţi le putem face împreună pentru că respectăm câteva reguli. Printre aceste reguli se numără următoarele: nu ne batem, nu ne certăm, avem încredere unii în alţii, ne respectăm, nu suntem invidioşi şi ştim că prietenia este importantă pentru noi toţi.

Nivelul compunerii: clasa a IV-a.